Orașul Planetă. Sau cum ar putea arăta anul 2050

Cum poți aduna 10 miliarde de oameni pe 0.02% din suprafața globului, lăsând restul planetei să respire și asigurându-te că acești oameni au o viață de calitate? Și …de ce? Acestea sunt întrebările pe care le propune și cărora le și răspunde arhitectul-regizor Liam Young în prima zi de Future Summit, la doar câteva zile de la închierea summitului pentru climă de la Glasgow.

Invitat la Future Summit să-și împărtășească perspectiva despre viitor, popularul architect-vizionar de origine australiană Liam Young răspunde amenințărilor planetare ale prezentului cu soluții proprii domeniului său: un oraș inteligent și sensibil la nevoile oamenilor în care să trăiască întreaga omenire – Orașul Planetă/ Planet City. Motivată de intensificarea alarmantă a schimbărilor climatice, viziunea lui comprimă activitățile umane pe o suprafață mică de teren și lasă loc naturii să se refacă la nivel planetar, cu speranța implicită că, astfel, fenomenele climatice vor fi reglate de prin procese naturale.

Trăim deja într-un oraș cât întreaga planetă

În trecutul recent și până azi, omenirea a ocupat aproape orice colț al planetei și a schimbat tot, de la compoziția atmosferei la cea a oceanelor, într-un fenomen pragmatic de folosire a naturii ca resursă pentru economie. Din acest punct de vedere, noi trăim deja într-un singur oraș care se extinde constant și acoperă tot. Însă acesta este un oraș care “s-a întâmplat”, a fost cusut la un loc din petice și nu a fost premeditat, nu a fost gândit dinainte pentru binele comun și un trai echilibrat. Am ajuns într-un context sufocant pentru planetă, dar și pentru imaginația noastră: nu ne mai dăm voie să imaginăm viitorul altfel decât plecând de la acest prezent ultra-urbanizat.

Orașul viitorului e dens, eficient și ne încape pe toți

Plecând de la prezent și, mai ales, de la tehnologiile existente, arhitectul construiește o viziune a viitorului comun. El construiește pe verticală, un oraș cu amprentă mică la sol și care acoperă cât mai multe nevoi, atât de ordin practic (energie, lumină, servicii medicale) cât și de ordin cultural (decizia politică, accesul la natură, recreerea). În Planet City energia este produsă de 1 miliard de panouri solare mobile recuperate din întreaga lume și este stocată în ferme de alge roz pe marginea cărora îndrăgostiții se pot și plimba. Această energie e folosită atât pentru a ilumina nivelele de jos ale orașului cât și pentru a pompa apa în sus pentru a crea lacuri de acumulare ce devin sursă de apă dar și locuri de relaxare pentru locuitori. Aici serviciile, de pildă cele medicale, sunt ușor de accesat căci sunt la îndemână, și deciziile politice sunt fluide căci nu se mai opresc la granițele statelor națiuni.

 Liam Young folosește în mod conștient seducția povestitorului pentru a crea emoție în jurul cifrelor și tehnologiilor.  El înțelege că tranziția spre orice fel de viitor se face lent și multigenerațional. Însă pentru a putea avea o decizie legată de direcția spre care ne îndreptăm e important să începem cu un proces de auto-analiză și de proiectare conștientă. Astfel, după acest salt în imaginar și viziune, propunerea lui este să ne întoarcem la propriile orașe și să le privim cu ochi noi – ochi care văd mai mult în spațiu (planeta) și în timp (acum și în viitor). 

”După secole de colonizare, globalizare și extracție economică fără sfârșit, am refăcut lumea de la scara celulei la placa tectonică. În Planet City, mergem într-un safari științifico-fantastic printr-un oraș imaginar pentru întreaga populație a pământului, unde 10 miliarde de oameni predau restul lumii unei naturi sălbatice la scară globală și îi returnează pământurile furate. Având ca fundal eșecul constant al statelor națiune de a acționa într-un mod semnificativ împotriva schimbărilor climatice, Planet City derivă dintr-un consens global al cetățenilor, o retragere voluntară și multigenerațională din vasta noastră rețea de orașe și lanțuri de aprovizionare încurcate într-o metropolă hiperdensă.” Liam Young la Future Summit 2021

 ///

Mai multe detalii despre agenda celor 7 zile de Future Summit pot fi găsite aici: https://future- summit.org/agenda

Future Summit 2021 este organizat de Social Innovation Solutions, susținut de Raiffeisen Bank, eMAG și UNSAR în parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, Rethink Romania și The Entrepreneurship Academy.

Social Innovation Solutions (SIS)
Social Innovation Solutions (SIS) este o organizație ce oferă consultanță și facilitarea conversațiilor strategice pentru ONG-uri și corporații în sustenabilitate, foresight și inovație. SIS dezvoltă programe educaționale și competiții de business ca Social Impact Award, Future Makers, Transformator și Future Youth Summit, precum și platformele de conversații despre viitor: Future Summit, Future Talks și Sustainable Futures.

Previous
Previous

Ready for the insect burger? A talk with Prof. Bodo Steiner

Next
Next

”The Future of Homes” from Futurist Sylvia Gallusser